Privesc la Dunărea cea care.

Mă uit acum, mă uit în zare,
Privesc la Dunărea cea care.
Se îngustează acum încet,
Iar prin mijloc copacii cresc.
 
Îmi aduc aminte când eram,
Copil şi Dunărea în port priveam.
Cum motonave atunci veneau,
Şi în port cu toate acostau.
 
Şi de veneai de dimineaţă,
Zăreai cum Dunărea se varsă.
Încet, încet, învolburată,
Frumoasa Dunăre albastră.
 
Şi seara în port dacă veneai,
Frumosul apus de soare îl vedeai.
Şi admirai cum dunărea albastră,
Încet, încet, spre mare se revarsă.
 
Acum de o perioadă bună,
Parcă nici Dunărea străbună.
Numai este albastră şi curată,
Este plină de mâl şi supărată.
 
Căci debitul de apă a scăzut,
Şi insule în mijloc au apărut.
Şi acum mă uit uimit în zare,
Cum Dunărea e mică, nu e mare !
 
dodorel62-Severin