Că blestemul rău părintesc,

Ţi-am scris această mică poezie,
Copilul meu să o ai ca amintire.
Atunci când el dorul te apasă,
Să stai să o citeşti atent în casă.
 
Să o citeşti atent şi ia aminte,
Ca acum eşti mare şi ai minte     .
Toţi banii ce îi ai nu aduc alinare,
Doar lacrimi multe şi supărare.
 
Toţi banii nemunciţi şi luaţi,
Odată îi vei da copile la doctoraşi.
Ei să te scape pe tine de se poate,
Că în sufletul tău tu multe păcate.
 
Şi ai să mă cauţi copilul meu odată,
Să îţi ceri iertare la mine în poartă.
Însă a mea poartă vă fii pentru tine,
Ea ferecata şi încuiată bine.
 
Dar mai târziu tu ai să regreţi,
Că nu ai vrut că să îmi vorbeşti.
Cuvântul meu nu ai vrut să îl ei în seamă,
Şi ai ascultat decât de a ta mamă
 
Plângând tu vei pleca de la poartă,
Cu blestemul greu de la al tău tată.
Să suferi şi să ai parte în viaţă,
De multe lacrimi pe a ta faţă.
 
Că blestemul rău părintesc,
Este unul vechi şi strămoşesc.
Ce îţi blestemă al tău tată,
Toate ţi se întâmplă în viaţă!
 
dodorel62 – Severin