Eu te am sunat şi te tot sun, - poezii62

sâmbătă, 21 ianuarie 2023

Eu te am sunat şi te tot sun,

 


Eu te am sunat şi te tot sun,
Dar tu nu îmi răspunzi acum.
Să îmi spui de părinţi mei,
Dacă oare mai trăiesc ei.
 
Că îi tot sun la telefon demult,
Şi de ei nimic nu am mai ştiut.
Să te duci dragă vecine că îmi pasă,
Să ştiu dacă ei acum îs acasă.
 
Dacă cumva nu vezi vreo mişcare,
Vecine tu intră în curtea aceia mare.
Bate la uşă şi intră apoi la ei în casă,
Şi spune-le să răspundă la telefon odată.
 
O, vecine acum totul e tardiv şi nu e bine,
Ai tăi părinţi s-au dus cu gândul la tine.
Lumina în casă e stinsă şi poarta încuiată,
De când părinţii tăi sunt pe lumea cealaltă.
 
Acum poţi nici să nu îi mai suni la telefon,
Fiindcă al lor telefon nu mai are nici ton.
Poţi doar să mai vii acum în ţara se pare,
Să mergi la cimitir să le aprinzi o lumânare.
 
Şi să te rogi ca Dumnezeu să îi odihnească,
Acolo unde or fii pe lumea cealaltă.
Cât au trăit şi au fost părinţii în viaţă,
Tu ai muncit şi ai tot fost plecat de acasă.
 
Acum ai vrea ca să îi mai vezi prin curte,
Şi să vorbeşti cu ei să le spui mai multe.
Dar nu mai sunt şi plângi acum vecine,
Căci au plecat acum şi nu mai vin la tine !
 
dodorel62-Severin
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu