Acolo, într-un sat uitat de lume,

 

Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
 
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
 
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
 
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
 
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
 
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
 
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
 
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
 
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
 
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
 
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
 
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
 
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
 
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
 
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
 
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat!
 
dodorel62 – Severin