Vino mamă să mă vezi, - poezii62

marți, 31 ianuarie 2023

Vino mamă să mă vezi,

Vino mamă să mă vezi,
Cum culeg la castraveţi.
Cândva aveam munca bună,
Lucram jos acolo în mină.
 
Iar când mina apoi sa închis,
Viaţa mea din nou sa scris.
Şi nu m-am gândit nicicând,
Că la pensie nu am să ajung.
 
Că acum cu toţii ei vor,
Cariera să o închidă mai uşor.
Cum că nu ar mai avea cărbune,
Asta Complexul Energetic o spune.
 
Pentru două cariere acum se ştie,
Se închid şi nu îi prea bine.
Husnicioara şi Lupoaia,
Sunt deja pe foaia aia.
 
Şi cei care nu au baftă,
Ei la pensie ca să iasă.
La cules de castraveţi,
Vor merge aceşti băieţi.
 
Sau la REBU la gunoaie,
Ca să nu moară de foame.
Că au fost creduli şi au ascultat,
De liderii din sindicat.
 
Şi acum minerii noştrii,
Stau acum şi plâng ca proştii.
Şi se roagă la icoane,
Ca să nu moară de foame.
 
Şi întrebarea vine acum,
Şi de aceia eu le-o pun.
La minerii ce au ascultat,
De liderii de sindicat.
 
Când jucau hora de mână,
Şi beau berea împreună.
Ei nu s-au gândit vreodată,
Că liderii îi trădează ?
 
Şi acum nu le rămâne,
Decât să se mai amâne.
Închiderea timpurie,
Ce îi trecută pe hârtie.
 
Că atunci minerii îi vezi,
Cum culeg la castraveţi.
Ei muncind prin ţări străine,
Pentru a se întreţine !
 
dodorel62-Severin
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu